Deparazitarea câinelui: paraziți interni și externi, prevenție și alegerea produsului

Deparazitarea câinelui înseamnă două lucruri diferite care merg împreună: protecția împotriva viermilor care trăiesc în corp (deparazitarea internă) și protecția împotriva paraziților de pe piele și din blană, ca puricii și căpușele (deparazitarea externă). Ghidurile europene ale ESCCAP, organizația veterinarilor specializați în paraziții animalelor de companie, spun că prevenția este esențială la orice câine sănătos și că ritmul ei se stabilește după stilul de viață al câinelui, împreună cu medicul veterinar.

Mai jos găsești ce paraziți contează, de ce sunt importanți și pentru familie, cum se gândește frecvența deparazitării și după ce criterii alegi produsul. Dozele, vârsta de la care se poate folosi un produs și intervalul dintre aplicări nu le găsești aici: acestea sunt scrise în prospectul fiecărui produs și le confirmă medicul veterinar.

Paraziții interni: ce viermi pot avea câinii

Câinii din Europa pot fi infestați cu mai multe grupe de viermi, iar cei mai frecvenți sunt viermii intestinali. ESCCAP îi împarte după locul în care trăiesc în organism:

• Viermi intestinali: viermii rotunzi (ascarizii, din care cel mai cunoscut este Toxocara), teniile, viermii cu cârlig (Ancylostoma, Uncinaria), viermele bici (Trichuris) și Strongyloides.
• Viermi din afara intestinului: viermele inimii (Dirofilaria immitis), viermele de sub piele (Dirofilaria repens), Angiostrongylus vasorum, viermii pulmonari și viermele ochiului (Thelazia).

Dintre toți aceștia, ghidul numește trei grupe-cheie, care pot da boli grave, se pot transmite la om sau sunt foarte răspândite: ascarizii, prezenți în toate zonele Europei, teniile din genul Echinococcus și viermii inimii. Ce face greu de observat infestația este faptul că, la câinii adulți, viermii intestinali dau foarte rar semne. Fără examene ale materiilor fecale făcute regulat, este greu de știut dacă un câine adult are sau nu viermi.

Ouăle de Toxocara ajung în mediu odată cu fecalele. În condiții potrivite, de căldură și umezeală, în ou se dezvoltă o larvă infectantă în aproximativ două săptămâni, iar ouăle pot rezista în mediu ani de zile. De aceea deparazitarea nu privește doar câinele tău, ci și curtea, parcul și locurile de joacă din jur.

Paraziții externi: purici, căpușe, păduchi și acarieni

Paraziții externi sunt importanți pentru că pot produce leziuni ale pielii și reacții alergice, pot transmite boli, unele dintre ele și la oameni, și strică relația zilnică dintre om și animal. Ghidul ESCCAP pentru paraziții externi se concentrează pe patru grupe: purici, căpușe, păduchi și acarieni.

Puricii: cea mai mare parte stă în casă, nu pe câine

Pe câine trăiesc doar puricii adulți. Ouăle, larvele și coconii, care formează majoritatea populației de purici dintr-o casă infestată, se află în mediu: în covoare, sub mobilă, în culcușul animalului. Un purice femelă depune ouăle pe animal, iar ouăle cad apoi pe jos. Larvele se ascund de lumină, la baza covoarelor și sub mobile, unde aspiratorul ajunge greu, iar adultul poate rămâne în cocon luni întregi, până simte căldură, vibrații sau dioxid de carbon.

Din acest motiv, ghidul recomandă ca atunci când apar purici să fie tratate toate animalele din casă în același timp, mai ales pisicile, iar culcușurile să fie spălate și covoarele aspirate. Puricii au un vârf vara și toamna, dar infestația poate apărea tot anul, mai ales în casele încălzite. Tot ESCCAP atrage atenția că puricii pot transmite tenia Dipylidium caninum, deci o infestație cu purici poate aduce și viermi intestinali.

Căpușele: problema sunt bolile pe care le transmit

Căpușele există în aproape toată Europa, iar importanța lor principală este că transmit boli. Pe lista ESCCAP a bolilor transmise de căpușe la câini și pisici se află, printre altele, babesioza (piroplasmoza), borelioza (boala Lyme), ehrlichioza și anaplasmoza.

Multe dintre aceste boli nu se transmit în primele minute după înțepătură. Pentru unele, ghidul ESCCAP arată că sunt necesare 24-48 de ore de hrănire a căpușei pe animal. De aceea recomandarea este să verifici câinele zilnic și să scoți imediat orice căpușă găsită, cu un instrument special pentru căpușe. Ghidul spune explicit să nu folosești ulei, alcool sau eter pe căpușă și să arunci căpușa scoasă astfel încât să nu ajungă pe alt animal.

Păduchii și acarienii

Păduchii și acarienii, de exemplu cei din urechi, sunt mai rari, dar intră și ei în grija medicului veterinar: diagnosticul se pune la cabinet, iar produsul se alege după ce s-a confirmat parazitul.

De ce contează deparazitarea și pentru familie

Deparazitarea protejează și oamenii din casă, pentru că unii paraziți ai câinelui se pot transmite la om. ESCCAP numește în primul rând ascarizii din genul Toxocara: omul se poate infesta înghițind accidental ouă din mediu, iar larvele pot migra prin corp și pot produce probleme serioase de sănătate. Al doilea exemplu sunt teniile din genul Echinococcus, care la om pot produce chisturi în ficat sau în alte organe.

Ghidul enumeră grupele mai vulnerabile: copiii mici, femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele cu imunitate scăzută. Măsurile de igienă recomandate sunt simple:

• spală-te pe mâini după ce te joci cu animalul și înainte de masă și învață-i și pe copii să facă la fel;
• strânge zilnic fecalele câinelui din curte și de la plimbare și nu le pune la compost sau la reciclabile;
• acoperă nisiparele copiilor când nu sunt folosite;
• poartă mănuși când lucrezi în grădină și spală bine fructele și legumele crude;
• periază câinele regulat, ca să scadă riscul ca ouăle de viermi să rămână în blană.

Cât de des se face deparazitarea: totul pornește de la risc

Nu există un singur calendar valabil pentru toți câinii: ESCCAP recomandă ca frecvența deparazitării interne să fie stabilită după riscul fiecărui câine, întotdeauna la sfatul medicului veterinar. Ghidul folosește patru grupe de risc, de la A la D, construite din câteva întrebări despre viața câinelui:

• Câinele trăiește doar în casă, nu intră în contact direct cu alți câini, nu merge în parcuri sau grădini, nu primește carne crudă și nu mănâncă melci, limacși sau pradă: este grupa cu riscul cel mai mic.
• Câinele iese regulat afară, se plimbă adesea liber, fără supraveghere, are contact cu alți câini, vânează sau mănâncă pradă, organe sau carne crudă: riscul crește.
• Câinele mănâncă iarbă, melci sau limacși ori vine des în contact cu ei: contează pentru viermii pulmonari, care se transmit prin melci.

Pe lângă aceste grupe, ghidul tratează separat câinii care stau în casă cu copii mici, cu persoane în vârstă sau cu imunitate scăzută, câinii hrăniți cu carne crudă, câinii de sport, de expoziție sau din pensiuni și puii, care au un program aparte încă din primele săptămâni de viață. Pentru toate aceste situații, frecvența o stabilește medicul.

Examenul coproparazitologic, adică analiza materiilor fecale la laborator, poate înlocui deparazitarea de rutină pentru viermii intestinali și pulmonari, dacă se face la fel de des. Are însă limite: între două analize câinele poate elimina ouă, iar un rezultat negativ nu exclude sigur o infestație abia începută. Pentru tenii, analiza fecalelor este mai puțin sigură, așa că ghidul recomandă și aici tratament. Indiferent de varianta aleasă, ESCCAP recomandă un control complet cel puțin o dată pe an.

Pentru paraziții externi, logica este aceeași: decizia de a folosi un produs preventiv împotriva puricilor ține de riscul câinelui, iar durata de protecție a fiecărui produs se ia din prospectul lui. Abia de acolo afli când trebuie repetată aplicarea.

Deparazitare câini: cum alegi produsul potrivit

Alegerea produsului începe cu trei verificări pe etichetă: specia, greutatea câinelui și paraziții pe care îi acoperă. Abia apoi contează forma produsului.

1. Specia. Folosește doar produse pentru câini. Ghidul ESCCAP atrage atenția că anumiți piretroizi aprobați pentru uz extern la câini pot fi toxici pentru pisici. Dacă ai și pisică, citește avertismentele din prospect înainte de aplicare; ce e diferit la pisici găsești în articolul despre deparazitarea pisicii.
2. Greutatea. Antiparazitarele externe se vând pe intervale de greutate, scrise chiar în numele produsului, de exemplu Frontline Combo M pentru câinii de 10-20 kg sau zgarda Kiltix de 53 cm pentru talia medie. Cântărește câinele înainte de cumpărare.
3. Paraziții acoperiți. Un produs pentru viermi intestinali nu protejează de purici și invers. În magazin găsești separat antiparazitarele externe pentru câini (pipete, zgărzi, spray-uri) și, în categoria antiparazitare pentru câini, comprimatele pentru viermi, cum este Drontal Flavour.
4. Forma. Pipetele (spot-on) se aplică pe piele, zgărzile se poartă la gât, spray-ul se aplică pe blană, iar comprimatele se dau pe gură; modul exact de aplicare este cel din prospect, iar diferențele practice sunt explicate în articolul pipetă, zgardă sau spray antiparazitar. Ghidul ESCCAP notează că șamponul și înotul pot scădea eficiența produselor aplicate pe piele: ține cont de asta dacă îți speli des câinele sau îl duci la apă.

Pentru o vedere de ansamblu asupra tuturor produselor, de la ambele specii, vezi și toate antiparazitarele din magazin.

Când mergi la medicul veterinar

Mergi la medic ori de câte ori observi ceva neobișnuit, în loc să schimbi singur produsul. Semne ca diareea care nu trece, scăderea în greutate, tusea, scărpinatul insistent, căderea părului sau o căpușă scoasă după care câinele devine apatic au nevoie de un diagnostic. Tot medicul stabilește programul puilor, ritmul deparazitării la câinii cu risc mare și produsul potrivit pentru un câine bolnav, în vârstă sau pentru o cățea gestantă.

Surse: ESCCAP, Ghidul 1, Controlul viermilor la câini și pisici (ediția a 7-a, iunie 2025); ESCCAP, Ghidul 3, Controlul paraziților externi (ediția a 7-a, ianuarie 2022); ESCCAP, Ghidul 5, Bolile transmise prin vectori (ediția a 5-a, decembrie 2024). Informațiile din articol nu înlocuiesc consultul veterinar.